In love with the enemy

Soarele incepuse sa-si piarda din stralucire, urmand sa fie detronat pentru o noapte de umila luna, timida sub amenintarea luminii, dar stapana absoluta in regatul intunericului. Doua entitati atat de diferite, dar mult prea asemanatoare. Ca doua suflete ce sunt legate de o nevoie reciproca, dar care nu se pot intalni niciodata

Ce ironie… Tocmai amurgul mi l-am ales pentru aceasta intalnire. Poate pentru ca paralela sa fie completa. Eu soarele si ea luna, sau invers. Nu m-ar deranja sa fiu eu luna. Sa fiu vazut ca un simbol romantic al dragostei…
Dragoste… Credeam ca pana acum puteam sa inteleg ce inseamna, sau sa pot sa o controlez. Dar notiunea este complet abstracta pentru mine in continuare. Nu inteleg un lucru pe care il simt, si trebuie sa ma resemnez cu acest gand.

Prea multe ganduri, prea multe griji, si doar o intrebare. Cum am putut sa ajung in situatia asta? Cum a putut tocmai ea sa-mi dea intreaga lume peste cap, si sa ma faca sa traiesc invaluit de o multicolora fantezie. Sa ma faca incapabil de a ma gandi la altceva, la altcineva, sa imi puna stapanire pe vise, sa imi armonizeze bataile inimii…
O intrebare fara raspuns. Sau cu unul prea simplu si de neinteles pentru mine. Dragoste. Iar acum plutesc spre ea, fara a mai conta cine a fost inainte, cine a fost in trecut pentru mine. Singura persoana de care eram absolut convins ca nu ma pot indragosti. Nu dupa tot ce a facut…ce mi-a facut.
Cum am putut sa ma indragostesc de un monstru? Cum pot sa iubesc singura persoana careia ii doream raul? Iar acum as putea sa-mi dau viata pentru ea…
Intrebari fara raspuns…
Oricum trecutul nu mai conteaza. Acum situatia este antitetica, si nu as vrea sa schimb nimic, fiindca senzatia care-mi strabate sufletul este minunata. Cel mai intens lucru pe care l-am simtit. O dragoste prea puternica pentru a fi tinuta sub control.

Alte intrebari...cum a putut ura sa se transforme direct in dragoste? De unde stiu ca nu se va transforma la loc? Nu..nu poate..e prea coplesitoare. Nu se poate schimba in nimic.Asadar trebuie sa continui pe acest drum. Un drum plin de flori si de serenade. Un drum plin de juliete, de elene, de ofelii..iar eu sunt si Romeo si Paris si Hamlet. Toate dramele si povestile de dragoste cuprinse sub cerul purpuriu al amurgului. Si o poveste de dragoste nou nascuta. Mai frumoasa pentru mine decat toate cele cantate de indragostitii venetieni. Povestea mea. Propria mea idila, care poate ajunge nemuritoare, sau poate avea un final timpuriu. Dar nu pot sa ma gandesc la viitor cand prezentul este atat de coplesitor. Nu pot sa ma gandesc cand ii simt prezenta atat de aproape.

Incerc sa grabesc pasii. Nerabdarea imi da fiori, gandul ca am sa ii vad zambetul, ca am sa ma joc cu parul ei si am sa-i simt atingerea buzelor ma ameteste.
Si stiu ca ma asteapta. Stiu ca este la fel de nerabdatoare, la fel de confuza. Sau cel putin sper. Sper sa simta la fel de intens. Sa fie si lumea ei la fel de ravasita precum a mea. Sa se gandeasca de ce nu pot ajunge mai repede. De ce este drumul atat de lung. De ce nu este cu mine tot timpul…

Ganduri, intrebari, supozitii si alte ganduri. Secunde si minute. Soare si luna. Si apoi ea. Acolo, exact asa cum mi-o aminteam. Centrul universului meu. Minunata, adorabila, chiar perfecta. Doar pentru mine, fiindca si defectele care in trecut mi se pareau ingrozitoare acum le iubesc. Dusmanul meu, singurul meu dusman, minunatul meu dusman, ajuns vital. Ajuns o micuta silfida care imi danseaza jovial in vise. Care imi picteaza inima in culorile iubirii si care imi da un nou sens vietii.

Nu mai am cuvinte. Nu pot sa tin in frau bucuria coplesitoare pe care o simt apropiandu-ma pe ea. Pe care o simt cand ma gandesc ca este a mea, pata mea de culoare, bucatica mea de lumina, oaza mea intr-o lume devenita desertica. O privesc, o simt, o iubesc…

-Buna...


P.S. Assignment by Andru: "si tu scrie ca si cum ai fi indragostit de dusmanca ta"