Life as a journey

Viata este o aventura presarata cu foarte multe obstacole si capcane, iar tu inveti sa conduci si sa le eviti pe parcurs. La inceput esti neindemanatic, si singurul mod in care poti inainta in aceasta lume mai mult sau mai mai putin prietenoasa este sa ai propriul tau sofer. Pe parcurs insa trebuie sa preiei controlul destinului personal si sa inveti sa te feresti de drumurile intunecate care te pot arunca in haos.
Calatoria numita “viata” te transforma dintr-un sofer nepriceput si reticent la orice detaliu din jurul tau intr-un adevarat aventurier dornic de risc, cu destula experienta incat sa se descurce in situatii limita. Propria perfectionare nu trebuie sa se termine niciodata, iar atat timp cat ai dorinta de a invata si de a-ti imbunatati stilul de “condus” totul va fi perfect. In limita posibila.
Masinile le vei schimba, insa cele trei tipuri simbolizante vor fi cu tine pe tot parcursul drumului. Si esti norocos din acest punct de vedere, chiar daca uneori nu poti beneficia de toate trei.

Familia este precum limuzina ta personala. Tot timpul ai pe cineva dispus sa te ajute si sa te indrume, soferul, iar uneori tu chiar nu trebuie sa te sacrifici pentru a profita de acest avantaj. Astfel poti sa stai relaxat si sa te bucuri de calatorie. Este in permanenta “la post” indiferent de ora la care ai nevoie de ea, tu neavand altceva de facut decat sa stai si sa fii recunoscator ca este alaturi de tine. Geamurile negre te feresc de lumea din exterior, acordandu-ti confort si un refugiu. Nu uita insa…limuzina este luxoasa si destul de scumpa, astfel poti considera familia ca pe o comoara. Pretuieste-o.

Prietenia este precum o masina germana. Confortabila deasemenea, dandu-ti un sentiment de siguranta. Iubesti sunetul motorului, avand certitudinea ca acesta nu va ceda decat in conditii extreme. Totusi nu trebuie doar sa stai si sa astepti precum in limuzina. Nu iei totul facut de-a gata pentru tine. Tu conduci aceasta relatie, trebuind sa depasesti multe obstacole puse in cale si avand grija sa nu o iei pe un drum gresit cu final prea scurt sau brusc. Este nevoie sa fii atent tot timpul, si uneori sa faci sacrificii. Nu e indicat sa accelerezi prea mult fara sa-ti peste de nimic, si nici sa o iei pe o sosea cu prea multe denivelari. Cu cat drumul este mai lin si mai lung totul o sa fie excelent. Nu uita…prietenia poate fi fragila si poate avea nevoie de multa atentie. Ingrijeste-o.

Si ajungem la dragoste, acel Ferrari pe care esti foarte norocos cand apuci sa-l conduci. Sunetul motorului iti da fiori iar atingerea volanului te transpune intr-o alta lume. Viteza dezvoltata este atat de mare incat ajungi sa nu mai observi ce se intampla in jurul tau. Ramai doar tu cu ea, si speri ca asta sa dureze infinit. Totusi aici este nevoie sa ai cea mai mare atentie. Orice pas gresit, fie el mic, poate sa faca totul sa se termine brusc. Asadar trebuie sa dai importanta fiecarui mic detaliu si sa nu lasi lucrurile sa se dezvolte spre un tragic final. Nu uita cat de norocos esti ca ai oportunitatea sa traiesti o asemenea experienta. Iubeste-o.

Soseaua aleasa nu va fi tot timpul lina, iar soferii care iti doresc raul iti vor taia foarte des calea. Insa totul este trecator. Cel mai important este sa te bucuri de aceasta calatorie, care indiferent de obstacole este cea mai frumoasa din viata ta. Fiindca este viata ta. Enjoy it.

Movies I like best (until now)

Reminiscenta II

Part 2: "Planul"

- Ce ai de gand sa faci weekendul asta? Dau o petrecere maine seara si esti in topul listei de invitati
- Scuze Tom, dar mi-am facut deja planuri si nu pot sa le anulez acum. Lasam pe data viitoare

Adevarul e ca nu avea nici un plan bine stabilit, numai o idee care ii suradea si pe care voia sa o transforme in realitate. O sambata linistita, departe de grijile sale cotidiene, in care sa doarma, sa citeasca si poate sa redecoreze o parte din casa. Cat mai distant posibil de rutina zilnica, care gravita in jurul laptopului si a serviciului. Apoi duminica o excursie la pescuit pentru a testa barca primita cadou de la colegi toamna trecuta. Nu avusese timp pentru astfel de calatorii sau fusese distras…

- Succes cu petrecerea totusi. Sper sa te distrezi
- Nu-ti face griji pentru mine. M-am asigurat ca bautura sa fie mai mult decat suficienta. Sper sa-mi treaca durerea de cap pana luni.
- Nu te-ai schimbat deloc de cand te stiu. E nevoie doar de alcool si de femei pentru a te binedispune..desi fetele sunt optionale… spuse Jeremy cu un ranjet pe fata.
- La cat de stresat sunt in timpul saptamanii chiar am nevoie de escapade uneori. Daca Dumnezeu mi s-a aratat in copilarie si mi-a oferit in dar o sticla de whiskey zicand ca este perechea mea pe vecie eu nu ma pot impotrivi. Cateodata trebuie sa-ti imbratisezi destinul chiar daca presupune asemenea sacrificii precum petreceri saptamanale cu multe fete necunoscute si chiar mai mult alcool.

Amandoi incepura sa rada, indreptandu-se incet spre iesirea din cladire, avand in fata libertatea oferita de weekend.

Restaurantul era prima oprire pentru Jeremy, el nevrand sa manance iarasi semipreparate, si neavand de gand sa inceapa tocmai astazi sa gateasca. Astfel intra in localul prea putin aglomerat, se aseza la o masa retrasa de doua persoane si privi mai mult in gol spre meniu. Deja stia ce o sa comande, pastele fiind prima sa optiune indiferent de locatie.

Ii placea in mod special aici, datorita linistii si muzicii relaxante care se scurgea dintr-un vechi difuzor langa receptie. Venea de cate ori avea ocazia vazand acest loc mai mult ca un refugiu, un sanctuar in care sa se poata distanta de restul socitetatii. Mancarea era si ea decenta, chiar daca nu-l incanta . Oricum mai bine decat sa cineze acasa, si mai ieftin decat daca ar face-o la un restaurant select din centru.
Ii lasa chelnaritei bacsisul deja obisnuit, si pleca spre supermarketul de peste drum pentru a-si face provizii in vederea weekendului. O pizza congelata, niste inghetata, caserola de salata deja preparata, un rucsac pentru acea mini-excursie, o pelerina in caz de ploaie si un ziar pe care avea sa-l citeasca ziua urmatoare. Isi lua si doua beri gandindu-se la petrecerea prietenului sau si parasi magazinul cheltuind mult mai putin decat in general. Dar era prea obosit pentru a se plimba printre raioane, iar ideea de a ajunge acasa il facea nerabdator.

Parca masina ca de obicei pe aleea din fata casei, neavand inca un garaj construit, si isi lua plasa de cumparaturi, avand grija sa nu uite nici laptopul care-i devenise un bun prieten si un confident.

Zilele i se pareau din ce in ce mai istovitoare, poate deoarece imbatranea, sau poate fiindca avea un program solicitant. Insa la 31 ani se simtea ca un mosneag mult prea obosit pentru a incepe entuziast o noua zi, sau pentru a termina una binedispus.
Verifica e-mailul, stirile din sport si cele economice, iar apoi conturile de pe retelele de socializare, unde obisnuia sa interactioneze cu prietenii sai pe care rar avea timp sa-i viziteze.

In cele din urma inchise notebookul, asezandu-se in pat si gandindu-se nerabdator la ziua urmatoare. Nu avea planuri marete, dar o zi atipica il entuziasma. Deschise televizorul pe canalul sportiv, deoarece urma un meci de baschet care il interesa, insa mai era mult pana sa inceapa, astfel cobora pana in biroul sau pentru a scrie in jurnalul in care se refugia de cate ori avea nevoie. Ii placea sa se relaxeze prin scris, mai mult, putand sa-si ia de pe suflet micile poveri.

” Serviciul este in continuare stresant. Seful m-a criticat si astazi desi mi s-a parut ca am facut o treaba buna cu acel editorial. Prefer sa consider critica ca fiind constructiva insa uneori ma demoralizeaza. Incerc sa nu ma gandesc ca luni iarasi trebuie sa gasesc un subiect pentru care e posibil sa fiu iarasi mustrat. In lipsa unui alt job stau si nu spun nimic. La cat ma plateste ar trebui sa fie recunoscator ca inca mai calc pe acolo. Astept ziua in care sa-l las masca cu articolele mele. Nu o vad prea apropiata dar speranta moare ultima.
Am vrut pentru o secunda sa renunt la planurile pentru weekendul acesta deoarece Tom m-a invitat la o petrecere si la cum il stiu ar fi trebuit sa raman acolo doua zile. Totusi am refuzat. Aman de prea mult escapada asta din cauza unor motive superficiale. Acum sunt decis sa continui.
Am fost iarasi la ‘Susan’s’ deoarece nu aveam timp sau rabdare sa cinez acasa. Insa cred ca mai este un motiv. Incepe sa-mi placa chelnarita, desi nu am vorbit niciodata cu ea. Dar e atractiva si are un zambet minunat. Imi aduce uneori aminte de EA…
Oricum nu sunt pregatit sa-i cer numarul de telefon sau sa o invit pe undeva… Dar asta nu inseamna ca luni nu am de gand iarasi sa o vizitez.
Ma pregatesc de meci desi nu cred ca sunt in stare sa mai stau treaz….”

Astfel se reintoarse in camera sa, inchise lumina si telefonul, nevrand sa fie deranjat, iar apoi televizorul. Ramase singur cu proprile ganduri in intuneric. Singur cu amintirile sale…Singur cu imaginea EI…

Reminiscenta I

Part 1 : “Dorinta”

Isi lua halatul, papucii si ziarul, indreptandu-se spre mirosul de cafea dinspre bucatarie. Un inceput de weekend pe care il asteptase nerabdator si care debutase exact ca in dorintele sale…Pat moale, telefon mobil inchis, jaluzelele trase si un somn care s-a prelungit pana dimineata tarziu…Singurul lucru care ii lipsea era cafeaua bauta in intimitatea livingului sau, si ziarul pe care si-l cumparase seara, vrand sa renunte cel putin pentru o zi la notebookul devenit dependenta…
Iar acum fantezia era completa. O zi numai a lui, singur cu proprile ganduri, nederanjat de stresul permanent al serviciul sau cel al banilor. Un moment in care sa se simta cu adevarat liber, distant de lumea exterioara, lume de care-l despartea doar o usa.
Nu voia sa-si verifice e-mailul, sa verifice siteurile sale favorite nici macar sa deschida televizorul. Pentru o zi. Ca o reminiscenta a copilariei sale, petrecuta la mare distanta de agitatia unui oras, in care tehnologia era folosita in formele sale rudimentare. Totul se schimbase pentru el, numai linistea acelui loc ramanandu-i in memorie.
I se parea ciudata aceasta trecere…inainte visa sa fie conectat tot timpul la civilizatie, sa fie in inima unui mare oras si sa simta zumzetul lui permanent ..pentru ca acum sa tanjeasca dupa niste momente de relaxare, de care avea parte doar ocazional…
Totusi aceasta liniste era neasteptat de accentuata…suspect de accentuata mai ales ca strada sa nu era chiar laturalnica, iar traficul isi facea simtita deseori prezenta, intr-o simfonie acordata cu vocile copiilor care se jucau parca ritmic in fata casei sale.
Insa era sambata dimineata si era normal sa nu dea importanta unor detalii minore…

Termina de rasfoit ziarul, uitandu-se mai mult la articolele de sport, iar apoi incepu sa caute o alta activitate care nu presupunea abuzul de tehnologie. Biblioteca era principala sa tinta, insa citise putinele carti aflate acolo, iar gandul recitirii ii displacea complet. Mai era si varianta sa isi scrie in jurnal, dar o facuse deja in ziua anterioara, astfel neavand cu ce sa mai umple paginile sufletului sau cartonat…
Plicitiseala crestea proportional cu tentatia de a da drumul la televizor, pentru a se uita la un film clasic, sau pentru a viziona rezumatul meciului de baschet pe care oricum il pierduse, adormind din cauza oboselii.
Astfel lua telecomanda, uitandu-se la inceput cu reticenta la ea, apoi cu nerabdare, zambetul sau complice suprapunandu-se cu usoara atingere a butonului care corespundea canalului sportiv. Zumzet si un oftat dezamagit la vederea imaginii. Sau mai degraba la lipsa ei, deoarece postul nu functiona. A urmat o noua atingere senzuala a telecomenzii, si un nou oftat, de aceasta data surprins. Nici postul sau favorit de filme nu fuctiona. Nici macar cel de muzica…Suspect. Era pentru prima data cand cablul nu functiona, iar prima cuta de stres ii aparu pe frunte, intr-o zi care presupunea relaxare.

- Genial!…Minunat!...exact astazi trebuia sa mi se intample asta!

Iar atunci decise sa-si transmita frustrarea companiei de cablu, cea careia ii achita constant facturile, dar care nu era in stare sa-i faca posibila o zi de sambata relaxanta cu televizorul si acea cana mare de cafea din care inca sorbea.

- Din ce in ce mai frumos!

Devenea deja enervat, mai ales deoarece telefonul nu functiona. Fara nici un motiv, fara nici o atentionare.
Iar acum era nevoit sa faca un mare pas, indreptat spre simbioza totala cu tehnologia, deoarece stia ca daca isi deschide si celularul ziua lui va deveni una obisnuita. Dar era obligat…
Cu un armonios sunet telefonul era deshis, iar el era in fata unui fapt inedit, dar obisnuit in contextul actual. Nu era semnal. Nu avea semnal la un telefon pe care platise un sfert din salariu, la o companie care ii garanta acoperire permanenta.
Ultimul pas era firesc acum, iar notebookul sau ii zambea de pe masuta din bucatarie… Era ultima si unica sa metoda de refugiu in calea plictiselii, metoda prin care putea si sa intre in contact cu firma de cablu pe care era decis sa o ameninte cu un proces costisitor…

”This page cannot be found”
”This page cannot be found”
”This page cannot be found”
”This page cannot Be found”

- Fara cablu, telefon si internet. Dumnezeu e foarte sarcastic astazi.

Era exact cum isi dorise in aceasta dimineata, cum visase toata saptamana. Fara nici un mijloc de tehnologie care sa-I aminteasca de problemele sale zilnice, fara sunetul obositor al orasului si fara conexiuni cu oamenii din jurul sau. Insa dorinta i se transformase, iar el tanjea dupa aceste lucruri care devenisera o parte a sa.
Astfel isi lua cheile si hanoracul, decis sa mearga pana in centru pentru a vedea care este problema. Verifica in prealabil facturile, pentru a fi sigur ca nu a uitat sa le plateasca, si sorbi pentru ultima oara din cana de cafea care devenise prea rece si prea amara.

Deschise usa dar o inchise apoi repede.
Nu-i venea sa creada ce tocmai vazuse. Poate era doar un vis…asta ar fi explicat si restul problemelor pe care le avusese …Dar totusi i se parea mult prea real…
Cu putin curaj deschise iarasi usa, de aceasta data ramanand in prag uimit.
Strada aglomerata, masinile permanent parcate pe alee, casele si blocurile care se inaltau in orizont si care defineau acest oras…disparusera, fiind inlocuite de verdele aprins al unei coline si al padurii aflate in apropiere. Doua case inghesuite in departare erau singurul semn al civilizatiei, iar linistea era profunda. Absoluta.
Iar aceasta imagine ii era familiara…fiindca mai fusese aici, in acest loc dar cu multi ani in urma..Cu prea multi…
Era in poiana pe care o vizita de atatea ori pe cand era copil, unde fugea de cate ori voia sa scape de cotidian si sa aiba momentul sau de liniste.
Timpul trecuse doar peste el, deoarece imaginea arata ca acum 17 ani, cand se decisese sa paraseasca satul natal pentru a-si croi un destin nou in oras…
Era astfel in pragul noii sale case, insa intr-o alta lume, distanta de el, o lume in care nu si-ar fi imaginat ca va reajunge. Cel putin nu asa…

How to train your dragon

”This is Berk. It's twelve days north of Hopeless and a few degrees south of Freezing to Death. It's located solidly on the Meridian of Misery. My village. In a word? Sturdy, and it's been here for seven generations, but every single building is new. We have fishing, hunting, and a charming view of the sunset. The only problems are the pests. You see, most places have mice or mosquitoes. We have...
Dragons!”

Adaptat dupa o carte scrisa de Cressinda Cowell, “Cum sa-ti antrenezi dragonul” prezinta viata unui pusti viking, pe numele sau Hiccup (in traducere sughit, voce Jay Barucchel) care nu se poate integra absolut deloc intr-o societate a carei unica activitate este uciderea dragonilor.
Fiind vazut ca o permanenta problema, ca un obstacol in calea celorlalti si ca un viking prea slab pentru a face cinste satului, el este aruncat tot timpul in umbra, zicandu-i-se ca nu este potrivit pentru o activitatea atat de periculoasa si demna de barbati adevarati.
Totusi ambitia pustiului depaseste aceste permanente descurajari, iar intr-o noapte se decida sa prinda cel mai de temut dragon, unul care nu fusese vazut niciodata si care era considerat raul suprem, fiul mortii insasi : Night Fury.
Planul ii reuseste, insa apoi, in loc sa omoare dragonul, il elibereaza, vanzand in ochii lui aceasi frica si slabiciune pe care o simtea si el… De aici pana la imprietenirea celor doi este un singur pas, …iar restul povestii va las pe voi sa o descoperiti.

Pe langa acest fir narativ principal, prietenia dintre om si dragon, mai exista si povestea de “dragoste” intre Hiccup si Astrid, una dintre cele mai “dure” luptatoare din sat. Mult spus dragoste deoarece Astrid (America Ferrera), in prima faza, il considera mult prea neindemanatic, ea prezentand reticenta si dupa ce-i afla secretul. Insa povestea celor doi este constuita cu multa atentie, pornind de la un relativ dispret si ajungand pas cu pas la iubire, astfel devenind mai verdica.
Celalalte personaje au si ele farmecul lor. Stoick the Vast (Gerard Buttler), seful tribului si tatal lui Hiccup fiind extrem de dur cu fiul sau, considerandu-l nedemn de urmas, Gobber fiind mentorul lui Hiccup si cel care il protejeaza iar cel mai important, Toothless. fiind un dragon mult mai prietenos decat se spune in legenda lui.

Filmul imbina excelent actiunea, drama si comedia, fiind potrivit pentru iubitorii tuturor genurilor. Uneori chiar impresioneaza prin puterea transmiterii unor sentimente, facandu-te sa treci printr-o gama variata de stari, de la momente de suspans in care te transpui in rolul personajelor, la momente in care izbucnesti in ras, sau daca esti mai sensibil in plans.
Pelicula are insa si destule clisee, ceea ce poate sa-i scada din originalitate: tatal care nu are incredere in fiu, baiatul care nu-si gaseste locul in societate sau povestea de iubire care incepe cu stangul. Totusi in context general nu deranjeaza, mai mult, ajutand la dezvoltarea actiunii.
Ca parte pozitiva ar fi simetria dintre inceput si final, care evidentiaza esentialul filmului, morala, si schimbarea in bine a personajelor.

”How to train your dragon” poate deveni astfel optiunea ideala in cazul in care aveti pofta de un film bun. Abunda in actiune si nu sunt momente in care sa va plictisiti, dorindu-va un “fast forward”. Fiecare secventa are frumusetea sa, iar dupa primele minute veti fi cuprinsi pe deplin de aceasta lume a vikingilor si mai ales dragonilor. In plus, personajele sunt desenate excelent, in special Toothless, care devine mai degraba adorabil decat de temut.

Morala ar fi sa nu judecam pe cineva doar dupa aparenta, sau doar dupa spusele altora. Ideea este accentuata in film, si cred ca fiecare poate invata ceva din povestea lui Hiccup si Toothless…