Se apropia ora. Secundele treceau prin jurul cimitirului din ce in ce mai accelerat, minutele se impleteau cu orele intr-un dans morbid. Nu se auzea totusi nici un zgomot, poate fiindca nu mai exista nici o forma de viata in jur. Copacii se resemnasera cu gandul pierii, pasarile parasisera de mult aceasta zona intunecata, iar oamenii nici nu se gandeau sa se aventureze aici, sa traverseze poarta iadului, poarta spre lumea Persephonei...
Totul era o superstitie. Zvonuri pornite de copii, apoi carate de umbra timpului in tot orasul, devenite intr-un final adevar. Cimitirul nu era doar personificarea mortii, locul cel mai apopiat de lumea de dincolo, devenise chiar moartea. Astfel ramasese parasit, ramasese blestemat de teama oamenilor, care inchisesera si poarta pentru a se asigura ca nimeni nu intra acolo. Sau mai degraba nu iese.
Si totusi ea isi facuse curaj. Sa traverseze granita mortii, sa se aventureze intr-o lume necunoscuta pentru cei din oras. Trecuse deja prea mult timp de cand cimitirul nu mai fusese calcat de pas uman, si nu mai exista vreo persoana care sa fi cunoscut motivul pentru care acel loc era interzis. Probabil nu exista nici un temei real, doar legende, dar totusi fiecare om stia ca nu are voie sa ajunga acolo. Si chiar daca era voie, nici un om nu indraznea sa tulbure o lume atat de necunoscuta.
Totul era o superstitie. Zvonuri pornite de copii, apoi carate de umbra timpului in tot orasul, devenite intr-un final adevar. Cimitirul nu era doar personificarea mortii, locul cel mai apopiat de lumea de dincolo, devenise chiar moartea. Astfel ramasese parasit, ramasese blestemat de teama oamenilor, care inchisesera si poarta pentru a se asigura ca nimeni nu intra acolo. Sau mai degraba nu iese.
Si totusi ea isi facuse curaj. Sa traverseze granita mortii, sa se aventureze intr-o lume necunoscuta pentru cei din oras. Trecuse deja prea mult timp de cand cimitirul nu mai fusese calcat de pas uman, si nu mai exista vreo persoana care sa fi cunoscut motivul pentru care acel loc era interzis. Probabil nu exista nici un temei real, doar legende, dar totusi fiecare om stia ca nu are voie sa ajunga acolo. Si chiar daca era voie, nici un om nu indraznea sa tulbure o lume atat de necunoscuta.
Dar ea nu era comuna, ea nu se supunea unor reguli gregare, si nu putea intelege temea oamenilor pentru necunoscut. Dimpotriva, acest lucru o atragea, avand o pasiune pentru intuneric si pentru vrajitorie
Iar cimitirul interzis era locul perfect al noului sau ritual. Un ritual in care pusese toata ura pe care o simtea pentru aceasta lume, pentru superficialitatea si vanitatea ei.
Il gasise intr-o carte veche, din singura biblioteca prafuita a orasului. Nimeni nu stia cum ajunsese acolo, si nimeni nu voia sa aiba aceasta carte langa el, astfel ii fusese oferita pe gratis, si fusese sfatuita sa nu o mai returneze niciodata.
”Poarta diavolului” era cel mai fascinant lucru pe care il citise, iar pasiunea sa devenise si mai intensa. Descriere detaliata a lumii de dincolo, si chiar ritualuri stravechi, care concludeau cu deschiderea unor porti demonice. Incantator din punctul sau de vedere.
Asadar stransese tot ce avea nevoie in rucsac, astepta lasarea intunericului, si porni spre singurul loc in care stia ca nu are voie sa paseasca. Dar unde stia ca ritualul sau va fi netulburat, si va avea sanse mari de reusita.
Gardul fu mai usor de sarit decat isi inchipuia, desi nu era chiar o persoana atletica. Era altfel decat ii fusese povestit. In loc de suflete nelinistite, de morti umbland printre ale lor morminte, si de creaturi ale intunericului, era liniste. O liniste deplina. Panze de paianjen intinse intre niste copaci morti, morminte abia vizibile, acoperite de o bogata vegetatie si niste poteci care duceau spre o veche cripta. Perfecta pentru ritualul sau.
Usa era deja daramata, astfel nu ii fu prea greu sa intre. Isi scoase din rucsac pumnalul, amuleta, si cartea asezandu-le langa mormant. Vraja sa urma sa fie perfecta, iar dorinta sa de a scapa de viata plictisitoare din oras urma sa se indeplineasca.
Trasa incet cercurile precum in carte, asezand amuleta in centrul desenului. Iar pentru punctul culminant, incantatia. Apoi cu pumnalul isi taie usor vena, pentru ca sangele sa ii atinga pamantul.
Clipe de nerbdare, de entuziasm, si de o oarecare teama. Nu se gandise chiar la consecinte. Voia o vraja, voia sa se simta mai puternica decat restul lumii, sa devina stapana propriei sorti, dar nu stia exact ceea ce facuse.
Totusi linistea se pastrase. Aceleasi morminte parasite de viata, aceleasi panze intinse. Totul era inutil. Un drum care ii adusese singura satisfactie ca a incalcat o regula, aceea de a nu se aventura in cimitir. Dar dezamagirea era prea mare. Astepta sa devina altceva, sa revina fiind mai puternica, fiind o adevarat vrajitoare, nu o rebela amatoare de senzatii tari.
Pasi lenti o purtau spre lumea sa, spre orasul sau prafuit, care acum ii parea si mai respingator. Esuase. Mai mult se alesese si cu o taietura care cu siguranta va starni ingrijorarea parintilor. Dar era oricand disponibila scuza cazaturii
Gandurile sale o purtau deja spre o noua zi in acelasi oras, cand o miscare brusca ii atrasa atentia. Zidul din fata sa parca se inaltase, devenind imposibil de trecut. Uimire. Apoi o noua miscare, de aceasta data insotita de un zgomot asurzitor. Cripta era cuprinsa de foc, iar in jurul sau cadavre arse pareau insufletite. Spaima. Apoi totul deveni invadat de flacari, iar ea se simtea incapabila sa alerge, sa strige, innecandu-se in proprile lacrimi. Disperare. Zidul era mult prea inalt, focul mult prea puternic, iar o mana o prinse de picior, tragand-o inapoi spre veche cripta. Nu mai era in stare nici sa tipe, nici sa spere, stiind ca a facut cea mai mare greseala din viata sa. Din scurta sa viata.
Vedea orasul. Mult mai frumos decat isi aducea aminte, cufundat intr-o liniste ideala. Vedea prietenii, vedea familia, dar totul prin alti ochi. Nu fusese capabila sa aprecieze ceea ce avea, sa se bucure de acest lucru, iar acum era prea tarziu. Avea nevoie de o scapare, avea nevoie de o alta viata, dar gasise moartea.
Regret...
P.S. Assignment by Andru : "exista magia, ce vraja ai face si cui?"
Il gasise intr-o carte veche, din singura biblioteca prafuita a orasului. Nimeni nu stia cum ajunsese acolo, si nimeni nu voia sa aiba aceasta carte langa el, astfel ii fusese oferita pe gratis, si fusese sfatuita sa nu o mai returneze niciodata.
”Poarta diavolului” era cel mai fascinant lucru pe care il citise, iar pasiunea sa devenise si mai intensa. Descriere detaliata a lumii de dincolo, si chiar ritualuri stravechi, care concludeau cu deschiderea unor porti demonice. Incantator din punctul sau de vedere.
Asadar stransese tot ce avea nevoie in rucsac, astepta lasarea intunericului, si porni spre singurul loc in care stia ca nu are voie sa paseasca. Dar unde stia ca ritualul sau va fi netulburat, si va avea sanse mari de reusita.
Gardul fu mai usor de sarit decat isi inchipuia, desi nu era chiar o persoana atletica. Era altfel decat ii fusese povestit. In loc de suflete nelinistite, de morti umbland printre ale lor morminte, si de creaturi ale intunericului, era liniste. O liniste deplina. Panze de paianjen intinse intre niste copaci morti, morminte abia vizibile, acoperite de o bogata vegetatie si niste poteci care duceau spre o veche cripta. Perfecta pentru ritualul sau.
Usa era deja daramata, astfel nu ii fu prea greu sa intre. Isi scoase din rucsac pumnalul, amuleta, si cartea asezandu-le langa mormant. Vraja sa urma sa fie perfecta, iar dorinta sa de a scapa de viata plictisitoare din oras urma sa se indeplineasca.
Trasa incet cercurile precum in carte, asezand amuleta in centrul desenului. Iar pentru punctul culminant, incantatia. Apoi cu pumnalul isi taie usor vena, pentru ca sangele sa ii atinga pamantul.
Clipe de nerbdare, de entuziasm, si de o oarecare teama. Nu se gandise chiar la consecinte. Voia o vraja, voia sa se simta mai puternica decat restul lumii, sa devina stapana propriei sorti, dar nu stia exact ceea ce facuse.
Totusi linistea se pastrase. Aceleasi morminte parasite de viata, aceleasi panze intinse. Totul era inutil. Un drum care ii adusese singura satisfactie ca a incalcat o regula, aceea de a nu se aventura in cimitir. Dar dezamagirea era prea mare. Astepta sa devina altceva, sa revina fiind mai puternica, fiind o adevarat vrajitoare, nu o rebela amatoare de senzatii tari.
Pasi lenti o purtau spre lumea sa, spre orasul sau prafuit, care acum ii parea si mai respingator. Esuase. Mai mult se alesese si cu o taietura care cu siguranta va starni ingrijorarea parintilor. Dar era oricand disponibila scuza cazaturii
Gandurile sale o purtau deja spre o noua zi in acelasi oras, cand o miscare brusca ii atrasa atentia. Zidul din fata sa parca se inaltase, devenind imposibil de trecut. Uimire. Apoi o noua miscare, de aceasta data insotita de un zgomot asurzitor. Cripta era cuprinsa de foc, iar in jurul sau cadavre arse pareau insufletite. Spaima. Apoi totul deveni invadat de flacari, iar ea se simtea incapabila sa alerge, sa strige, innecandu-se in proprile lacrimi. Disperare. Zidul era mult prea inalt, focul mult prea puternic, iar o mana o prinse de picior, tragand-o inapoi spre veche cripta. Nu mai era in stare nici sa tipe, nici sa spere, stiind ca a facut cea mai mare greseala din viata sa. Din scurta sa viata.
Vedea orasul. Mult mai frumos decat isi aducea aminte, cufundat intr-o liniste ideala. Vedea prietenii, vedea familia, dar totul prin alti ochi. Nu fusese capabila sa aprecieze ceea ce avea, sa se bucure de acest lucru, iar acum era prea tarziu. Avea nevoie de o scapare, avea nevoie de o alta viata, dar gasise moartea.
Regret...
P.S. Assignment by Andru : "exista magia, ce vraja ai face si cui?"
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu