
Pune doi politisti lucrand in LAPD, un oras plin de mexicani infractori, o nunta, cateva dialoguri amuzante, amesteca cu un studio de productie consacrat (Warner Bros), presara cu niste droguri dupa gust, putina gelozie si ca ciresica o amanta latina. Apoi serveste cu popcorn si suc, optional bineinteles. Rezultatul? Cop Out !
Efectul poate parea halucinogen, asta daca ati presarat destule droguri, sau daca ati gustat deja din ciresica. Dar altfel Cop Out este un film care nu dezamageste, si care este placut de privit. O combinatie fericita intre actiune si comedie, pusa in scena dupa tiparul clasic al filmelor politiste.
Actiunea nu impresioneaza, nu socheaza si filmul are un curs firesc al evenimentelor, ca sa nu zic banal, finalul fiind relativ previzibil. Dar “Cop Out” se axeaza pe ale sale personaje, acest aspect oferind si farmecul peliculei.
Poate parea un stereotip, cei doi parteneri lucrand in LAPD, unul dur, sigur pe el si calm, Jimmy Monroe (Bruce Willis) iar celalat distrat, care seamana mai mult cu un personaj de desene animate decat cu un ofiter, Paul Hodges ( Tracy Morgan – care are o liberate foarte mare in acest film si care isi arata talentul de comediant). Insa ambele personaje au anumite fixatii care le fac mai interesante: Jimmy este in cautarea unui cartonas de baseball care i-a fost furat, si care valoareaza cam cat viitoarea nunta a ficei sale, iar Paul are obsesia personajelor din filme si a faptului ca sotia sa il poate insela in orice moment cu un vecin.
Actiunea nu este spectaculoasa, si nici nu am sa rezum, deoarece in 2 fraze pot povesti tot si totodata pot strica eventualele surprize.
Insa intriga nici nu este importanta. Daca doriti doar un film de actiune, Cop Out va va dezamagi . Dar vazut ca o comedie, el este destul de bun. Dialoguri savuroase, doua personaje principale interesante, care se completeaza destul de bine, o mexicana extrem de atractiva si un personaj secundar care pentru mine este esenta filmului, nota care ii confera acel “ceva” special: Sean William Scott in rolul unui infractor usor nebun.
Din pacate filmul se axeaza atat de mult asupra celor doi “eroi” incat personajele secundare, desi incantatoare, nu apar decat foarte putin, lasandu-te doar sa le privesti, dar nu sa le si cunosti. Personal acest aspect mi s-a parut cel mai dezamagitor.
In final, Cop Out are destule parti pozitive care va vor face sa uitati defectele. Nu exceleaza, dar binedispune. Daca insa doriti un film bun de actiune, sau doar un film bun, mai bine cautati in alta parte. Cop Out este distractiv, dar nu genul de film care sa impresioneze.
duminică, 4 iulie 2010
Cop Out
1 comentarii 14:58 Publicat de Midnight SunEtichete: bruce willis, cop out, recenzie de film
sâmbătă, 8 mai 2010
Kick-Ass
0 comentarii 20:10 Publicat de Midnight SunEtichete: Kick Ass, Nicolas Cage, recenzie de film
"How come no one's ever tried to be a superhero?"
Nu e usor sa cataloghezi un film precum Kick–Ass (bazat pe benzile desenate create de Mike Millar si John Romita Jr) care imbina partile amuzante cu partile extrem de violente. De aceea exista si doua puncte de vedere diferite asupra filmului.
O parte din public il adora, considerandu-l cel mai bun film cu super-eroi de la The Dark Knight incoace, desi termenul de super-erou este exagerat referitor la Kick-Ass, iar cealalta parte il critica dur datorita violentei excesive, violenta care o are in prim plan pe Hit-Girl, o asa-numita super eroina de doar 11 ani.
Adevarul e pe undeva pe la mijloc. Totusi cinefilii in special si publicul larg in general sunt deja obisnuiti cu violenta din filme, si nu cred ca cineva poate sa fie influentat sau sa se simta ofensat de scenele din film. Kick-Ass este captivant tocmai datorita acestei imbinari dintre fantezia unui pusti de a deveni un supererou si lumea reala, extrem de cruda si razbunatoare.
Kick-Ass, chiar daca da numele filmului, nu este neaparat personajul principal. Exista cuplul Hit Girl – Big Daddy, care se apropie cel mai mult de ideea de super-eroi, in special datorita antrenamentului si armamentului nelimitat avut la dispozitie, si mai exista The Red Mist, asa-zisul erou negativ al filmului, influentat in actiuni mai mult de tatal sau, Frank D'Amico, un adevarat “villain”, seful unei retele de trafic cu droguri.
Tema filmului se imparte in doua: visul lui Dave Lizewski de a fi un super-erou, vis bazat pe obsesia sa pentru benzi desenate, si concretizat prin cumpararea unui costum de pe internet, si razbunarea planuita pe Big Daddy, a carui viata a fost distrusa de Frank D’Amico. Destinele celor doi se unesc pe parcursul filmului, ei pornind oarecum intr-un razboi comun, impotriva “ fortelor raului”.
Restul actiunii va las pe voi sa o descoperiti, deoarece un rezumat mai amplu va poate strica supriza si farmecul filmului.
Oricum Kick-Ass este unul dintre cele mai placute filme de privit din ultima vreme. Are si parti mai slabe, ca efectele speciale, dar per total este extraordinar. Cel putin pe mine m-a facut sa mai vreau sa-l vizionez o data. Sau de mai multe ori.

Filled with dreams is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License.
Based on a work at www.filledwithdreams.blogspot.com.














